Nu stiu cum e prin alte parti, dar aici, in Bucuresti, parca nu iti mai vine sa ai incredere in oamenii straini, pentru ca fiecare iti vinde la un moment dar un comportament frumos pentru a sustrage de la tine ceva: un vecin vinde o simulare de socializare cu scopul de a obtine o informatie pentru palmaresul de barfe, un om inutil care sta intr-o parcare fara taxa iti vinde o poveste pentru un ban in plus la taxa ilegala pe care o percepe, florareasa de la coltul blocului vinde complimente, mai ales daca aveti contact vizual si e sezon de oferit flori, controlorii care te prind fara bilet vand un comportament corect de fata cu ceilalti pentru ca la o discutie face to face sa accepte spaga…si multe alte tranzactii din astea.
Astfel, cand esti deja prins in vartejul nesinceritatii in intentii si haosul urban ia proportii colosale, suspiciunea se dezvolta la maxim. Si cum sa mai poti avea incredere in unul si in altul, ma refer straini sau chiar la simpli cunoscuti, cand tu deja stii ce va urma?
Desi aceasta presupunere nu are o logica extrem de intemeiata, ci doar una bazata pe experientele cu celelalte persoane, reguli care nu pot fi neaparat aplicabile si situatiei actuale, tu incepi sa iti activezi scutul protector si pur si simplu pe viitor nu mai crezi in lucrurile sincere, care vin de la oamenii necunoscuti.
Si utiti ca, uneori, unele lucruri frumoase venite din partea strainilor sunt atat de frumos surprinzatoare incat par ireale.
Desi stii ca undeva, in trecutul incetosat, au mai existat astfel de fenomene, acum, in momentul zero, cand efectiv ti se intampla, te gandesti la fel si fel de situatii imaginare, tot ca sa nu crezi ca e cu adevarat frumos ceea ce ti se intampla.
Si am deschis acest articol de la o intamplare din asta, care a fost putin surpinzatoare pentru mine. Chiar draguta as putea spune, intamplare care m-a facut sa ma intreb daca nu cumva sunt eu prea rigida, prea suspicioasa. Si totusi, parca nu as lasa o singura experienta sa imi schimbe parerile… 🙂
Din cauza experientelor anterioare care ne-au marcat negativ devenim suspiciosi si ne indepartam unii de altii. Cel putin asa e aici, in Bucuresti.
Oamenii sunt uneori umbre, sunt casti si nasuri in carti, sunt doar acolo, in individualitatea lor si parca nu isi mai doresc sainteractionezecuceilalti. Din teama. Sau din alte motive. 🙂
Desen & poza: eu
