Ce conteaza pentru tine acum? Chiar in momentul in care respiri cand citesti acest rand? Ce a contat astazi la serviciu? Ce conteaza maine dimineata cand abia deschizi ochii si nu mai stii cum sa pui haina pe tine si sa fugi din casa spre locurile in care ai treaba? Ce conteaza seara, cand pui capul pe perna, reflectand la ziua care s-a incheiat si schitand planurile pentru a doua zi?
Suntem oameni, dar uneori uitam asta.
Ne transformam in niste masinarii ale interesului capabile de cele mai josnice si marsave actiuni si ne credem nemuritori datorita puterii care ni se cumuleaza prin suprimarea pozitiei celor din jurul nostru.
Devenim insensibili si nu ne lasam afectati de raul pe care il vedem in jur. In acelasi timp nici nu ne implicam, nu intindem mana de ajutor de care poate cineva are nevoie. Ne uitam de sus, ca la un film banal, la zbuciumul disperat al celui caruia i-am putea da mana noastra si omul ala nu ne smulge prea multe sentimente de empatie. Ne bucuram in sinea noastra ca nu suntem noi in locul lui.
Noua ne e bine. Avem tot ce ne trebuie, noi suntem puternici, dominam. Desi parca nici puterea, nici jobul asta, nici casa asta, nici telefonul asta, nici masina asta, nu ne fac mai fericiti, pentru ca tot timpul ne lasam coplesiti de material si ne confruntam cu doleante din ce in ce mai absurde.
Devenim frustrati si furiosi, manati doar de dorinta arzatoare de a avea tot mai mult. Si supunem. Ne consideram oameni corecti si buni, desi taiem din ce in ce mai mult in carne vie si cu toate ca avem mai mult in casa, in buzunar si in garaj, nu ne satisface constatarea.
Parca tot ne lipseste ceva. Nu stim exact ce, pentru ca am uitat sa ne gandim si la alte lucruri. Si nu ne dam seama niciodata.
Obosim si murim.
Drumul nostru a fost o goana continua dupa lucrurile materiale. Am calcat pe cadavre, am pus sare pe rani, am distrus viitorul altora pentru bunastarea noastra.
Uitam sa fim oameni.
Exista un om la care tin foarte mult, desi nu l-am intalnit niciodata. Un om care mi-a oferit explicatii pentru fiecare dilema existentiala pe care am avut-o.
El este pentru mine un etalon al bunatatii, compasiunii, altruismului, inteligentei si bucuriei de a trai.
Este un om care iti spune cele mai bune lucruri care te juta sa treci peste cele mai grele momente.
Este un om care atunci cand vede un lucru, il simte, miroase si aude, iti spune cat de fericit e ca poate sa faca toate lucrurile astea si iti insufla si tie aceeasi putere supranaturala.
El este intruchiparea fericirii si este puterea perceptiei in sine.
Acest om a murit ieri, 14.01.2013.
El mi-a intarit increderea in lucrurile frumoase si bune. Nu sunt o visatoare, dar cred ca exista cu adevarat lucruri mai importante in viata decat cele materiale si putem supravietui si daca nu ne otravim reciproc zilele. Sunt lucruri simple care ne dau bucuria de a trai si sunt putini care constientizeaza asta.
Uitam sa ne bucuram. Uitam sa ajutam. Uitam sa fim oameni.
Daca ai sti ca maine mori, ce ai face azi? Ce conteaza pentru tine cel mai mult?
Marius a avut 30 si foarte putini ani si a avut cancer. Pe Marius l-am auzit pentru prima data in urma cu un an si 5 luni. Relatia noastra de prietenie s-a format si s-a strans datorita compatibilitatii ideologice si a unor pasiuni comune. Am ajuns sa tin la el ca la cel mai bun prieten, desi nu l-am intalnit niciodata.
Moartea lui m-a marcat profund.
Foto by Marius
