Dragul meu,
Ma plimb pe malul nisipului miscator…
E asa magic aici…fermecator taram, ti-ar placea si tie…totul e pustiu si calm…iti auzi trecutul… si e auriu asa cum e pe Soare…Nu bate deloc vantul insa ceva, o prezenta diafana, iti mangaie chipul cu o adiere matasoasa iar sufletul ti-e dezmierdat de bucuria ca iti apartii.
Nu ai sa te gandesti la mine aici iti garantez, deci sa nu-ti fie teama. Locul asta te calmeaza, nu te rascoleste…
Imi vad reflexia in firicelele aurii si sunt cand mica, minuscula, cand imensa de la lumina lunii, cand reala caci asa vreau sa ma vad.
Tu imi spui ca ai un cadou pentru mine si imi lasi un indiciu: “Priveste catre tine”.
Eu te intuiesc din prima, imi spun convinsa ca ti-am descifrat indiciul. Stiu exact la ce referi. Privesc, sa stii…
Dar…dupa ceva timp imi dau seama ca nu se intampla nimic…cred ca m-ai mintit, nu ai niciun cadou caci am privit CATRE mine si nu am gasit nimic de la tine acolo.
Ma intristez profund si privesc in zare…la infinitul nisipului miscator…Trista…Fara tine…Cu un dor marginit doar de limitele infinitului…
Sunt doar eu si reflexia mea. Privesc catre ea…
Si atunci imi dau seama. Da! Stiu ce-ai vrut sa zici, stiu! Privesc, uite, privesc! Ce trebuie sa gasesc?? Ma uit catre mine, zi-mi, ce trebuie sa vad? Ce mi-ai lasat aici?
Si vad. Pe fundul nisipului miscator vad CEVA. DA!! Tu mi l-ai lasat pe CEVA! Intentionat ai lasat! CEVA de la tine, ce surpriza frumoasa! Ah, ce fericire imensa!
Nu stau o clipa pe ganduri si constient, sar in nisipul miscator. Ma scufund catre CEVA putin cate putin, lent, caci stiu ca il pot atinge…Va fi asa simplu…
Doar daca ma fortez putin mai mult…Inca putin…imi zic…caci imi dau semne ca e…atat aproape de mine…hai…daca ma fortez numai putin…trebuie sa ma duc mai adanc…Of… e mai dificil decat crezusem…
Si, in timp ce ma apropii imi dau seama ca CEVA e…FERICIREA!
Da, ea e! O vad clar sta chiar acum in fata mea atat de aproape…Ce frumoasa e!
Dar…de ce nu ajung odata la ea?! Trebuie sa ma afund putin mai mult…uite, se uita fix la mine, imi zambeste – deci e reala, nu-i in imaginatia mea…Imi intide o mana si daca si eu as intide acum mana as putea-o atinge…Ah…Nu inteleg de ce parea atat de aproape…Ce iluzie optica perfecta…Chiar am crezut ca pot atinge fericirea aia de pe fundul nisipului miscator…Ce gand amuzant, auzi si tu la mine…
Dar…Stai…Nu plec nicaieri, uite, mi-a facut cu mana din nou….Deci ma cheama…Mmm…Si e atat de aproape de data asta…Da, clar, nu m-am afundat suficient pana acum, crezuzem ca-i mai aproape decat era de fapt…Ma straduiesc mai mult de data asta…
Ma duc catre ea caci imi zambeste asa…intens…si ma priveste nepamantesc de frumos…e o privire cosmica…
Ah…abia astept sa ajung…Pastrez contactul vizual ca sa fiu sigura ca nu e doar o iluzie..Insa o privire atat de reala nu poare fi iluzorie, nu? E la fel ca privirea mea: nedisimulata.
Mai am putin…atat de putin pana o ating…Gata! E atat de aproape! In sfarsit am ajuns-o! Doar apropierea de ea ma face sa ii simt campul energetic. Acum stiu sigur ca e real. E chiar aici! Rapid smucesc mana de langa corp si o intind sa o ating! In sfarsit, imi spun! Ridic mana cu cea mai mare vireza si…
POC! Ma lovesc puternic cu capul de fund. Imi intra nisip in ochi si imi zgarie retina. Imi sangereaza si ma ustura cumplit. Unde e fericirea? Unde e? N-o mai vad deloc! Unde a disparut? Aproape ca o atinsesem! Era reala!
Unde sunt? Ce naiba vis e asta? Ma sufoc! Ma sufoc! Ajutor! Cu cat respir mai puternic cu atat nisipul imi invadeaza plamanii. Ma sufoc.
Viata mea…Scumpa mea viata…ma paraseste…incet…lent…o vad plecand si ma zbat sa ajung la ea…Ce frumoasa e privita asa, de departe, din afara mea…Ah…daca as putea-o atinge…intind neputincioasa si disperata mana spre ea pentru a o tine langa mine, nu vreau sa-i dau drumul…dar mana mi-e prea grea de la nisipul care a ma ineaca.
Se uita la mine, imi zambeste, imi face cu mana. Atunci a fost ultima data cand am vazut-o.
P.S. Tu unde ai disparut?
