Dragul meu,
Stii…Ti-am spus pana acum cateva zeci de mii de cuvinte insa tu ai auzit doar unul…Atat. Unul singur. Il stii?
Momentul in care se rostea acel cuvant era momentul in care eu visam. Acel cuvant spus sub diferite forme m-a facut sa visez mult, stiai?
Fiindca el deschidea o poarta pe care ieseam cand aveam chef de tine si ma duceam departe, undeva intr-un univers paralel cred, acolo unde eu puteam sa fiu cu tine asa cum asa cum imi doream.
Nu mai stiu daca te tineam de mana, nu mai stiu daca vorbeam, nu mai stiu daca ma imbratisai, nu mai stiu nici macar daca ma sarutai, mi se parea oricum destul de putin important asta fiindca nu-mi doream neaparat sa facem toate cele de mai sus.
Poate te intrebi ce faceam acolo…Uite, iti spun, insa te rog doar sa te gandesti putin daca ti-ar fi placut…
Asa cum ne-am privit de fiecare data cand ne-am vazut, si aici ne priveam la fel de intens, dar eram foarte aproape unul de celalalt, asa cum nu am fost de fapt niciodata in realitate…atat de aproape incat ne simteam caldura respiratiei.
Si, privindu-ne atat de intens, primul impuls a fost sa ne sarutam insa ne-am oprit. Niciunul a facut niciodata un pas catre sarut caci daca am fi facut asta am fi consumat toata acea energie care se declansase intre noi.
Si nu ne-am sarutat niciodata.
Punctul culminant al acestui moment a fost privirea ta grava, serioasa, nedisimulata, cufundata in fiorii pe care eu ti i-as fi starnit cu prezenta mea.
M-am blocat pe fantezia asta de teama sa nu duc in banal totul, asadar, acesta va fi si finalul. Un final deschis si inchis in acelasi timp.
Daca e prea complicat sa intelegi cum pot coexista iti spun acum…E deschis fiindca pot visa mereu la tine asa, e inchis fiindca practic nimic nu se va intampla niciodata, e lipsit de speranta. E mai clar acum?
Gata, acum stii, insa nu ma pune sa-ti descriu mai multe, nu as putea…
Fiindca daca m-ai pune sa te definesc clar in fanteaziile mele nu as reusi pentru ca ai fost ca o umbra efemera, diafana, un barbat ireal a carui atingere nu stiu cum se simte, al carui parfum nu il pot recunoaste, al carui fel in care imi rosteste numele nu mi-l pot imagina, a carui respiratie nu stiu cat de fierbinte e…
Ai fost o prezenta subtila si sensibila caci intotdeauna m-am temut ca ai sa dispari si in felul acesta am sa pierd definitiv cheia de la usa catre taramul visarii, acolo unde imi place sa ma duc ca sa ma bucur de emotiile pe care mi le-ai trezit. Pe cat de subtila a fost fizic prezenta ta pe atat de puternica a fost in emotiile mele.
M-am dezbracat de mine si m-am imbracat cu tine. Intelegi ce vreau sa spun? Mi-e greu sa cred ca vei reusi, nu stiu de ce.
Totusi, daca ma fortezi sa te definesc intr-un fel, o pot face…
Stiu ca esti curios.
Stiu ca esti amuzant.
Stiu ca esti sigur pe tine. Dar nu cred ca mereu.
Stiu ca iti place sa fii in centrul atentiei.
Stiu ca ceilalti te plac. Mai ales fetele. Si mai ales ochii tai. E discutabil aici.
Stiu ca te exteriorizezi cand esti suparat.
Stiu ca esti foarte expresiv. Ma refer la emotii. Mai ales cele negative.
Stiu ca nu disimulezi bine.
Stiu ca esti agitat.
Stiu ca poti fi neatent.
Stiu ca esti grabit.
Stiu ca uneori te fastacesti si nu iti gasesti locul.
Stiu ca iti place sa fii cool. Si original, altfel decat ceilalti.
Stiu ca poti fi emotional.
Stiu de ce porti doar uneori sapca.
Stiu ca ai o voce sexy.
Stiu ca te-am surprins privindu-ma pe ascuns. De mai multe ori.
Cam atatea stiu. Cate am gresit?
Despre lucrurile pe care nu le stiu nu am sa scriu fiindca nu sunt sigura ca imi doresc sa le aflu…Si da, poate fi un paradox, insa nu ma intreba de ce nu simt nevoia asta.
Poate iti spun data viitoare de ce.
P.S. Cat de ireal poti fi…
