1. Interzis sub 200

I-a cuprins mijlocul fragil cu ambele maini, a ridicat-o ca pe un fulg si a sarutat-o tinand-o asa, sus, mai presus de orice lucru lumesc, creandu-si parca propriul moment in care timpul se opreste pe privirile lor, respiratiile li se blocheaza fiindca uita cum functioneaza acest mecanism iar ei devin centrul Universului.

O lasa delicat jos, o mai priveste inca o data cu un drag sfasietor, isi trece rapid dosul degetelor peste fata ei intr-o miscare usoara plina de iubire si ii spune cu zambetul pe buze dar hotarat:
– Hai!
Ea urca pe motor in spatele lui, ii cuprinde strans trupul cu ambele maini simtindu-se in siguranta acolo, lasandu-si viata in mainile lui.
Se simtea libera pentru prima data in viata ei matura fiindca renuntase la tot. La tot ceea ce o sufocase pana acum si ii ucidea lent fiinta. La reguli, la prejudecati, la frica de a risca.

Stia ca exista un risc insa nu o afecta. Nu o afecta nu fiindca era indiferenta ci pentru ca pur si simplu, in mod ciudat, nu ii era teama. Nu isi putea explica acest lucru. Spaima care ar fi cuprins-o altadata numai la gandul ca ar putea face acest lucru necugetat era acum inlocuita de o stare de calm iesit din comun, curiozitate si nerabdare. Orice s-ar fi intamplat era acceptat ca fiind parte din destinul ei, pe care ea si-l trasa chiar acum.
– Esti gata? O intreaba el.
– Da. A spus nerabdatoare, schitand un zambet usor, privind catre el.

A plecat usor de pe loc accelerand treptat.
Toata nebunia asta ii amplifica si mai tare sentimentul de libertate deplina pe care il simtea.
Si, pe masura ce acceleratia crestea parca se apropia tot mai tare de ceva, nici ea nu stia ce, un lucru pe care pana atunci il considerase intangibil.
Parca pana acum privise cu jind dintr-o cusca cu gratii groase la lucrurile astea, temandu-se timid de ele. Si niciodata nu si-ar fi imaginat ca, peste putin timp, fara ca ea sa aiba habar, va fi acum cea care privea din afara custii la cei care o privesc acum pe ea de acolo.

Ajunsesera la o viteza exagerata si parca tot nu era suficient pentru ea. Voia tot mai mult.
Il cuprinde si mai puternic cu bratele, intr-un gest involuntar de emotie ca ceilalti i-au ajuns si sunt foarte aproape, doar cu putin in spatele lor. El a perceput-o ca pe o atentionare, i-a vazut si a accelerat si mai tare.
Aveau deja 230 la ora. Palpitant. Intens. Riscant.
Acum ii era putin teama fiindca, cumva, adrenalina crescuta ii activase mecanismul de auto-aparare. Dar nu se lasa coplesita de teama ci canaliza acele trairi catre ceea ce simtea pozitiv: eliberare.

A doua parte imi place putin mai mult.
A treia parte e aici.

You may also like

Doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *