Dragul meu,
N-as putea sa-ti spun mai mult decat spune situatia in care ne aflam. Nu mai e nimic de spus acum, cand am inceput cu sfarsitul, nu?
Si daca ar fi sa visez cu ochii deschisi in ce vis m-as trezi? Tu nu ai fi acolo, nu? E clar ca nu ti-ai dori asta ceea ce ma face sa ma intreb eu ce mi-am dorit cu adevarat?
Ce voiam sa iti spun de fapt? A, nici asta nu mai conteaza acum si nu fiindca nu mai e loc pentru niciun fir de speranta ci pentru ca lucrurile nespuse la timp isi pierd valoarea, devin lipsite de emotie atunci le fortezi sa iasa intr-un moment in care ele nu mai doresc asta.
Si atunci ma intreb, mai are vreun rost totul? Tu mai ai vreun rost aici, in cuvintele mele, daca atunci cand ele erau presarate cu cele mai frumoase emotii tu nu ai vrut sa le primesti?
Vezi, te-ai grabit sa fugi. Nu ai presupus corect ceea ce eu imi doresc. Ai crezut ca te vreau pe tine cand de fapt eu am vrut sa iti ofer niste simple cuvinte.
Si ce frumoase ar fi fost aceste cuvinte…Mai putin ultimul care nu mi-a placut niciodata, chiar l-am urat, insa situatia, obligata, mi-ar fi soptit: “Te rog, spune-i cuvantul “imposibil”!”
Deci vezi? Te-ai speriat degeaba.
Pune acest cuvant intre noi si iti vei da seama ce am vrut sa-ti spun.
Pune cuvintele frumoase intre noi si ai sa iti dai seama ce am simtit.
P.S. Incerc sa ma conving ca “De ce?” nu conteaza pentru mine insa nu reusesc.
